Rețetă Cappuccino Clasic – Ușor și rapid în doar 5 minute!

Aroma unui cappuccino clasic este inconfundabilă, îndulcind diminețile sau pauzele de relaxare. Datorită ustensilelor moderne, poți să-ți prepari acasă această băutură pe bază de cafea și lapte, pe care mulți o apreciază pentru gustul dulce-amărui, cremos și catifelat. Află în continuare rețeta care te va ajuta să prepari un cappuccino delicios în doar 5 minute!

Cum a apărut Cappuccino Clasic

Cappuccino Clasic este confundat cu latte-ul, dar acesta din urmă conține un amestec dintr-o parte espresso și două părți lapte fierbinte, cu un strat subțire de spumă deasupra. Deci, cappuccino clasic are straturi distincte și mai multă spumă, iar latte-ul este un amestec omogen cu mai mult lapte și mai puțină spumă.

Cappuccino a apărut în Viena, în secolul al XVIII-lea, unde Kapuziner era o cafea cu frișcă și zahăr. Varianta italiană a apărut la începutul secolului al XX-lea, odată cu inventarea espressorului.

Numele său provine de la călugării capucini, ale căror robe maro aminteau de culoarea cafelei. După Al Doilea Război Mondial, espressoarele au devenit mai accesibile, iar cappuccino a devenit băutura preferată a italienilor la micul dejun.

Acum, cappuccino este atât de popular, încât are și o zi dedicată lui. Știai? În fiecare an, pe 8 noiembrie, este Cappuccino Day, o zi în care iubitorii acestei băuturi, din întreaga lume, au un motiv în plus de a o savura sau de a încerca diverse variante.

Ingrediente:

• Espresso – 40 ml
• Lapte – 120 ml
• Spumă de lapte – 50 ml
• Opțional: cacao sau scorțișoară

Accesorii necesare pentru crearea unui Cappuccino Clasic

• Espressor
• Spumator de lapte
• Cană de inox sau pitcher
• Ceașcă de cappuccino
• Linguriță pentru spumă

Mod de preparare Cappuccino Clasic acasă

Un cappuccino clasic se prepară ușor și rapid, dacă ai la îndemână ingredientele și accesoriile de mai sus. Descoperă care sunt pașii pe care trebuie să-i parcurgi!

• Timp de preparare: 5-7 minute
• Dificultate: Ușor
• Porții: 1 persoană

Pasul 1: Încălzește laptele

Toarnă 170 ml de lapte rece într-un spumator electric sau într-o cană de inox. Încălzește laptele până la 60-70°C (fără să-l fierbi, altfel își schimbă gustul). Dacă nu ai termometru, laptele trebuie să fie fierbinte, dar să nu ardă la atingere.

Pasul 2: Spumează laptele

Folosește un spumator de lapte pentru a crea o spumă fină și cremoasă. Dacă nu ai un spumator, poți folosi un tel sau un borcan cu capac: toarnă laptele în borcan, închide capacul și agită energic până obții spuma, care nu trebuie să fie prea densă sau prea aerată, ci fină și omogenă.

Pasul 3: Prepară espresso-ul

Prepară 40 ml de espresso folosind un espressor de calitate, cum ar fi Espressor Fully automatic Esperto Caffe 2 Titanium și boabe de cafea Tchibo Barista Espresso. Espresso-ul trebuie să fie tare și aromat pentru a se combina perfect cu laptele și spuma. Transferă apoi băutura obținută într-o ceașcă de cappuccino încălzită.

Pasul 4: Asamblarea băuturii

În ceașca de cappuccino în care se află espresso-ul, toarnă încet laptele fierbinte, ținând cana ușor înclinată. La final, adaugă spuma de lapte cu o lingură, astfel încât să formeze un strat de aproximativ 1,5 cm deasupra cafelei.

Pasul 5: Bucură-te de un cappuccino clasic ca la cafenea!

Cappuccino-ul perfect are o margine cremoasă, de culoare maro deschis, și o spumă albă strălucitoare. Poți presăra deasupra un pudră de cacao sau scorțișoară pentru un plus de aromă. Servește-l cald, alături de un croissant sau un biscuite.

Ar putea sa te mai intereseze:

Latte Macchiato

Turmeric Latte