Cafeaua este băutura preferată a multor oameni, fiind consumată dimineața pentru un plus de energie sau savurată pe parcursul zilei pentru momente de relaxare. Dincolo de tipurile de cafea, aromă și gust, cafeaua ridică adesea întrebări legate de aportul caloric.
În funcție de modul în care este preparată și de ingredientele adăugate, cafeaua poate varia considerabil în ceea ce privește aportul caloric. În această idee, în continuare analizăm câteva dintre cele mai populare tipuri de cafea și conținutul lor caloric.
Calorii cafea cu lapte

În funcție de tipurile de lapte și îndulcitorii utilizați pentru prepararea cafelei cu lapte, băutura obținută poate să conțină un număr mai mic sau mai mare de calorii. Iată câteva exemple:
- consumând aproximativ 240 ml (porție standard) de cafea cu lapte, băutura va avea 20-30 de calorii. Dacă adaugi și două lingurițe de zahar (aproximativ 10 g), numărul de calorii va crește cu încă aproximativ 40, ceea ce înseamnă ca totalul poate fi de 60 -70 de calorii cafea.
- consumând aproximativ 240 ml de cafea cu lapte în care adaugi o lingură de miere, vei obține o băutură delicioasă, dar care are in jur de 84-94 de calorii, in functie de tipul de lapte pe care îl folosești.
- consumând o porție standard de cafea cu lapte în care adaugi îndulcitor ștevia, băutura ta avea 20-30 de calorii – îndulcitorul ștevia având 0 calorii.
Calorii espresso

Espresso este o cafea concentrată cu o aromă îndrăzneață și spumă groasă. În sine, espresso are un conținut scăzut de calorii – de regulă, 2 calorii, la o porție standard de 30 ml. Poate fi savurat independent sau ca bază a diferitelor băuturi cu cofeină, cum ar fi latte și macchiato – în astfel de situații, conținutul caloric fiind mai mare.
Calorii cafea neagră

Consumul de cafea neagră îți oferă un conținut foarte scăzut de calorii. O poți servi și cu gheață, numărul de calorii fiind, bineînțeles, același – adică, aproximativ 2-5 calorii pentru o porție standard de 240 ml. Caloriile din cafea provin dintr-o cantitate mică de proteine și unele uleiuri mono-nesaturate. Deoarece boabele de cafea conțin uleiuri, este important ca aparatele de cafea să fie curățate frecvent pentru a preveni acumularea de reziduuri grase.
Cafeaua neagră, consumată fără lapte sau zahăr, păstrează gustul autentic al boabelor, oferind o experiență intensă și pură – ideală pentru a-ți începe ziua. Bucură-te de ea fără grija caloriilor!
Calorii cold brew

Cold brew este o metodă de preparare a cafelei prin macerarea boabelor de cafea măcinate grosier în apă rece sau la temperatura camerei pentru o perioadă îndelungată, de obicei între 12 și 24 de ore. Prin acest proces lent, care nu implică utilizarea căldurii, produce o cafea cu un gust mai dulce, mai puțin acid și mai ușor în comparație cu cea obținută prin metodele clasice. Cold brew este servit de obicei rece, fie simplu, fie peste gheață, și poate fi diluat cu apă, lapte sau îndulcitori, după preferințe.
Sigur că vrei să știi și numărul de calorii pe care îl adaugi în dietă prin consumul de cafea cold brew. Iată un exemplu: Cold Brew Original, cu o greutate de 354g, oferă o experiență rafinată de cafea, având ca ingredient principal 160g de cafea espresso. Această băutură se remarcă printr-un conținut caloric redus, având aproximativ 7.08 kcal pe porție. Prin urmare, poate fi o alegere excelentă, în ideea în care nu adaugi un număr semnificativ de calorii în dietă.
Calorii cafe latte

Latte-ul, o adevărată capodoperă a barista, se obține prin combinarea laptelui aburit cu unul sau două shot-uri de espresso, băutura fiind acoperită la final cu o textură fină de spumă. Oferă un echilibru perfect între gustul amar al cafelei și dulceața laptelui, fiind apreciată atât de cei care preferă gustul puternic al cafelei, cât și de cei care preferă o băutură mai blândă. Pentru a-ți personaliza experiența, poți adăuga diferite arome de sirop, dar este important să fii atent/ă la cantitatea de zahăr adăugată, deoarece poate afecta valoarea nutritivă a băuturii. Este important să alegi variantele cu mai puține adaosuri de zahăr pentru a menține un aport caloric moderat.
O porție standard de 100 g, caffe latte, are aproximativ 70 kcal, cu un conținut de 2.8 g proteine, 2.6 g grăsimi și 8.9 g carbohidrați. Caffe latte fiind o alegere populară pentru cei care doresc o băutură cremoasă, dar cu un aport caloric relativ scăzut, în special dacă se optează pentru variante cu lapte degresat sau alternative vegetale.
Calorii caffe macchiato

Caffe macchiato este preparat dintr-un shot de espresso, în a cărui cremă se infuzează un strop de lapte. O porție de 100 de grame de caffe macchiato îndulcit conține 40 de calorii. Practic, consumul unei porții reprezintă aproximativ 2% din necesarul zilnic de calorii estimat pentru un adult, care este de 2200 kcal.
Calorii cafea mocha

Mocha combină espresso-ul cu lapte aburit și ciocolată, rezultând o băutură dulce și catifelată. O porție de mocha are aproximativ 260 de calorii, însă numărul caloriilor poate să fie mai mic sau mai mare, în funcție de rețetă, de cantitatea de ciocolată sau lapte folosită și de adăugarea unor îndulcitori sau topping-uri. De exemplu, la o cafea mocha cu ciocolată albă și frișcă, numărul de calorii poate crește semnificativ. Alternativa cu un număr mai mic de calorii are un conținut redus de grăsimi și nu conține zahăr.
Calorii cappucino

Cappuccino este o băutură clasică pe bază de espresso, caracterizată de două straturi distincte: espresso-ul intens la bază și un strat grosier de spumă de lapte aburit deasupra. Conținutul caloric al unui cappuccino variază în funcție de tipul de lapte utilizat și de eventualele adaosuri. Un cappuccino preparat cu lapte integral conține aproximativ 80 de calorii, în timp ce unul cu lapte degresat are în jur de 40 de calorii. Adăugarea de siropuri aromate, precum ciocolată sau vanilie, poate crește semnificativ aportul caloric al băuturii.
Concluzie
După cum ai văzut, numărul de calorii pe care ți-l poate oferi o cafea poate fi afectat de mai mulți factori. Cei mai importanți fiind tipul de cafea boabe, cantitatea de lapte adăugată și tipul acestuia, tipul de îndulcitori sau cantitatea de zahăr adăugată.
Un mod eficient de a reduce caloriile din cafea este să limitezi cantitatea consumată.
Dacă obiectivul tău este să slăbești, optează pentru cafeaua neagră sau redu numărul de cafele pe care le bei zilnic. Deși cafeaua are un conținut caloric redus, este important să monitorizezi aportul dacă urmărești să slăbești sau să îți menții greutatea.
Lasă un comentariu
Acest site este protejat de hCaptcha și hCaptcha. Se aplică Politica de confidențialitate și Condițiile de furnizare a serviciului.